Slujbă misionară în Parohia Balta Arsă

Arhiepiscopia Iașilor Mai 22, 2019   Autor: Constantin Ciofu

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani, păstorită de preotul paroh Petru Fercal, a continuat duminică, 19 mai 2019, itinerariul în comunităţile de pe meleagurile botoşănene. De această dată, împreună cu 100 de enoriaşi, a ajuns în Parohia Balta Arsă-Corni din Protopopiatul Botoşani. În Biserica „Sfinţii Părinți Ioachim și Ana”, unde slujește preotul paroh Marian-Ionuț Stărică, s-a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul”, iar creștinii adunați în biserică au ascultat cu evlavie slujba închinată Maicii Domnului. După terminarea Paraclisului Maicii Domnului, preotul misionar Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța misiunii în satele românești. De asemenea, s-a referit la importanţa implicării parohiilor mai înstărite, care pot ajuta comunităţile din satele mici, cu potențial economic scăzut, pentru a contribui la revigorarea acestor localități. „Pe bună dreptate, creștinii care se implică activ în astfel de slujiri pot fi numiți «pelerini misionari». Părintele paroh a mulțumit pelerinilor misionari și enoriașilor pentru acest minunat popas duhovnicesc, atât de necesar în astfel de parohii și care deschide «ușa nădejdii» spre un viitor mai bun. În curtea bisericii, a avut loc apoi un frumos concert de cântece închinate Învierii Domnului. În acelaşi timp, Corul misionar «Sfântul Ioan Botezătorul» a interpretat cântări patriotice, cântări închinate satului românesc dar și familiei. Spre bucuria tuturor această comuniune frățească s-a finalizat cu o agapă oferită celor aproape 200 de persoane, de toate vârstele, pregătită de creștinii din ambele parohii”, a relatat preotul Petru Fercal.

Lucrări de amploare la ansamblul parohial

Satul Balta Arsă este situat în comuna Corni, județul Botoşani, fiind înconjurat de dealuri și păduri bogate, într-un peisaj de vis. El ia ființă în anul 1872, când prințul Calimachi aduce pe aceste ținuturi 15 familii care lucrau diferite obiecte din lemn. Chiar și una din ulițele din sat poartă numele de „gavan”, adică o scobitură făcută pe diferite obiecte din lemn. Cu timpul, satul se dezvoltă iar numărul locuitorilor crește, motiv pentru care în anii 1970 se construiește un mic paraclis din lemn unde slujeau preoții din localitățile Corni și Băiceni. În anul 1996, Petru Ocu donează un hectar de pământ Protopiatului Botoșani, pentru a se construi o nouă biserică, casa parohială și care să deservească pentru cimitirul comunității. În anul 2000, preotul Ilie Loghin de la Parohia Corni, începe lucrările noii biserici care apoi a fost înălțată prin efortul mai multor preoți din împrejurimi. În anul 2009, este instalat primul preot paroh, Marian-Ionuț Stărica, care a desfășurat mai multe activități în această parohie și finalizează lucrările la noua biserică, sfințită în anul 2016 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În primăvara anului 2017, începe construcția unei case sociale. Lucrările au ajuns până la placa de sus, finanțarea fiind asigurată din donații. Aici se dorește a fi înființat un After-School unde elevii să primească o masă caldă după ore și să-și facă temele. „Astăzi, satul numără aproape 500 de persoane, predominând familiile tinere și copiii, lucru mai rar întâlnit în țara noastră din cauza crizei demografice. La școală din sat există trei clase de nivel primar și o grupă de grădiniță. Sursa de venit o constituie munca sezonieră în străinatate precum și valorificarea diferitor produse precum afinele, floarea de tei, ciuperci, s.a. Majoritatea familiilor sunt ortodoxe, dar există și șase familii ce aparțin altor culte”, a mai adăugat preotul misionar protopopesc Petru Fercal.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri